Cu ocazia zilei internaționale a poeziei vă dedic o poezie ce mie îmi este foarte dragă,
Soarta Divină
Cand Solomon pe tronu-i urcă, veni sa i se n-chine
Un cârd pestriț de păsari, dorindu-i numai bine.
Aflând că li-e prieten şi că le ştie graiul,
Cu multă voie bună, ele-şi cinstiră craiul.
Curmându-şi ciripitul, pe rând, pe urmă, toate
Cu Solomon vorbiră precum vorbeşti c-un frate.
Şi-atunci, ştiind ce-i este monarhului pe plac,
Îi spuseră ce-n taina gândesc, urzesc şi fac.
Îşi proslăviră harul, ca să le țină minte
Atuncea când veni-vor la el c-o rugaminte,
Dar nu din îngâmfare, precum o fac destui
Ci ca să poată-ajunge oricând în preajma lui.
Iesi-n cele din urmă şi pupăza în față,
Spre-a dovedi că este dibace şi isteață.
"Vorbi-voi numai despre-o măruntă însuşire,
Căci să fii scurt la vorbă bine-i să-ți stea în fire".
"Vorbeşte! - spuse craiul. Vreau s-aflu tot ce ştii!"
Şi pupăza îi zise: "Când zbor înspre tării,
Pot din înaltul bolții zări, sub jurământ,
Orişice apă curge-n străfunduri de pământ.
Ştiu ce culoare are şi cât e de adâncă,
De va țâşni din glie ori va răzbi din stâncă.
Ar trebui ca oastea-ți, când spre duşman se-ndreaptă,
Să aibă la popasuri o pasăre-nțeleaptă."
Şi Solomon răspunse: "Tovarăşă ne fii
Pe drumurile fără de apă din pustii!"
Pizmaşul corb atuncea spre Solomon se-ntoarse:
"Doar vorbe-nşelătoare şi rele ea îți toarse.
În fața unui rege nu trebui să vorbeşti,
Darmite c-o minciună să vrei sa te făleşti.
De-ar fi avut tot timphl privirea-aceea vie,
Cum de-a căzut în cursa de sub un pumn de glie?
Cum de-a căzut în cursa care i-a fost întinsă?
Şi cum de fără voie lăsatu-s-a-n ea prinsă?"
Îi zice-atuncea craiul:"Drept oare-i, aşadar,
Cu drojdie să umpli chiar primul tău pahar?
Băut-ai lapte acru şi beată te pretinzi.
Te fuduleşti în față-mi şi doar gogoşi îmi vinzi."
Dar pupăza-i răspunse:"O, pentru Dumnezeu,
Tu nu te-ncrede-n cele zise de duşmanul meu.
Şi de socoți că vorba-mi nu are vreun temei,
În fața ta-mi plec capul şi taie-l dacă vrei.
Iar corbul ce nu crede că Soarta ni-e stăpână,
Cu toată istețimea-i, păgân o sa rămână.
Văd din înalt capcana cum îşi arată dinții
Doar de nu-mi pune Soarta un văl pe ochii minții.
Când Soarta-apare, - adoarme înalta-nțelepciune,
Devine neagra luna şi soarele tăciune.
Să cred urzirea Sorții lipsită de temei?
Chiar cei ce neaga Soarta o fac la-ndemnul ei.
Ea-i norul care-nchide un şoarece-n carapace.
Pe lei şi pe balauri în şoareci îi preface.
De n-am zărit capcana ce Domnu-a pus-o-n cale,
Nu doar eu nu-mi dau seamă de tot ce-a pus la cale.
De Soarta vrea ca bezna să-ți fie-acum stăpână,
Tot Soarta pân-la urmă îți va întinde-o mână.
Şi dacă Soarta-adesea încearcă-a te răpune,
Ea-i cea care-ți dă viață şi leac pe rană-ți pune.
Şi-ades de-ți taie calea şi îşi arată colții,
Ea-i cea care-ți ridică un cort în vârful bolții.
Din bunătate Domnul întâi te-nfricoşeaza,
Ca să te ia la urmă pe veci în a Lui pază".
Jalaluddin Muhammad bin Bahanddin Muhammad Valad
(Jalaluddin Rumi)
Soarta Divină
Cand Solomon pe tronu-i urcă, veni sa i se n-chine
Un cârd pestriț de păsari, dorindu-i numai bine.
Aflând că li-e prieten şi că le ştie graiul,
Cu multă voie bună, ele-şi cinstiră craiul.
Curmându-şi ciripitul, pe rând, pe urmă, toate
Cu Solomon vorbiră precum vorbeşti c-un frate.
Şi-atunci, ştiind ce-i este monarhului pe plac,
Îi spuseră ce-n taina gândesc, urzesc şi fac.
Îşi proslăviră harul, ca să le țină minte
Atuncea când veni-vor la el c-o rugaminte,
Dar nu din îngâmfare, precum o fac destui
Ci ca să poată-ajunge oricând în preajma lui.
Iesi-n cele din urmă şi pupăza în față,
Spre-a dovedi că este dibace şi isteață.
"Vorbi-voi numai despre-o măruntă însuşire,
Căci să fii scurt la vorbă bine-i să-ți stea în fire".
"Vorbeşte! - spuse craiul. Vreau s-aflu tot ce ştii!"
Şi pupăza îi zise: "Când zbor înspre tării,
Pot din înaltul bolții zări, sub jurământ,
Orişice apă curge-n străfunduri de pământ.
Ştiu ce culoare are şi cât e de adâncă,
De va țâşni din glie ori va răzbi din stâncă.
Ar trebui ca oastea-ți, când spre duşman se-ndreaptă,
Să aibă la popasuri o pasăre-nțeleaptă."
Şi Solomon răspunse: "Tovarăşă ne fii
Pe drumurile fără de apă din pustii!"
Pizmaşul corb atuncea spre Solomon se-ntoarse:
"Doar vorbe-nşelătoare şi rele ea îți toarse.
În fața unui rege nu trebui să vorbeşti,
Darmite c-o minciună să vrei sa te făleşti.
De-ar fi avut tot timphl privirea-aceea vie,
Cum de-a căzut în cursa de sub un pumn de glie?
Cum de-a căzut în cursa care i-a fost întinsă?
Şi cum de fără voie lăsatu-s-a-n ea prinsă?"
Îi zice-atuncea craiul:"Drept oare-i, aşadar,
Cu drojdie să umpli chiar primul tău pahar?
Băut-ai lapte acru şi beată te pretinzi.
Te fuduleşti în față-mi şi doar gogoşi îmi vinzi."
Dar pupăza-i răspunse:"O, pentru Dumnezeu,
Tu nu te-ncrede-n cele zise de duşmanul meu.
Şi de socoți că vorba-mi nu are vreun temei,
În fața ta-mi plec capul şi taie-l dacă vrei.
Iar corbul ce nu crede că Soarta ni-e stăpână,
Cu toată istețimea-i, păgân o sa rămână.
Văd din înalt capcana cum îşi arată dinții
Doar de nu-mi pune Soarta un văl pe ochii minții.
Când Soarta-apare, - adoarme înalta-nțelepciune,
Devine neagra luna şi soarele tăciune.
Să cred urzirea Sorții lipsită de temei?
Chiar cei ce neaga Soarta o fac la-ndemnul ei.
Ea-i norul care-nchide un şoarece-n carapace.
Pe lei şi pe balauri în şoareci îi preface.
De n-am zărit capcana ce Domnu-a pus-o-n cale,
Nu doar eu nu-mi dau seamă de tot ce-a pus la cale.
De Soarta vrea ca bezna să-ți fie-acum stăpână,
Tot Soarta pân-la urmă îți va întinde-o mână.
Şi dacă Soarta-adesea încearcă-a te răpune,
Ea-i cea care-ți dă viață şi leac pe rană-ți pune.
Şi-ades de-ți taie calea şi îşi arată colții,
Ea-i cea care-ți ridică un cort în vârful bolții.
Din bunătate Domnul întâi te-nfricoşeaza,
Ca să te ia la urmă pe veci în a Lui pază".
Jalaluddin Muhammad bin Bahanddin Muhammad Valad
(Jalaluddin Rumi)
